Domnului primar Andrei Volosevici, Domnului Viceprimar Cristian Dumitru_nr. 018844/13.10.2011


Municipiul Ploiesti nr. 018844/13.10.2011
Domnului primar Andrei Volosevici
Domnului Viceprimar Cristian Dumitru

INFORMARE

Asociatia de protectie a animalelor Ploiesti –Munchen ofera adapostului de caini comunitari Bucov posibilitatea de a steriliza in mod gratuit, cca 100 caini, in special femele, din tarcurile adapostului, operatiile fiind efectuate de medicul Aurelian Stefan din Bucuresti.
Aceasta sponsorizare este realizata de organizatia americana Romanian Animal Rescue, prin doamna Nancy Janes.
Nancy Janes
Romania Animal Rescue, Inc.
8000 Morgan Territory Rd
Livermore, CA 94551; Telephone 925-672-5908
www.romaniaanimalrescue.com
TAX ID - 72-1546354
Neuter or Spay - No More Strays!
Organizatia RAR a solutionat cazul preluat de asociatia noastra in februarie 2011, cand in urma decesului neasteptat al proprietarului de pe str. Maramures 24, intr-o casa deteriorata si intr-o mizerie de neimaginat, au ramas 26 caini adulti si 13 pui. Organizatia RAR a suportat toate costurile hranirii, deparazitarii, vaccinarii, sterilizarii celor 39 de caini, care ar fi umplut centrul orasului Ploiesti, operatii efectuate de medicul veterinar Aurelian Stefan. La fel si costurile transportului celor 33 de caini in Austria, doar 6 au ramas in adapostul Bucov, fiind adoptati dupa 3 luni in Germania, prin activitatea asociatiei Ploiesti-Munchen.

Cu aceasta ocazie va informam ca asociatia Ploiesti-Munchen a intermediat adoptiile a 150 cani incepand cu septembrie 2010, a adus mancare uscata in cantitate de 1,5 tone, distribuita de personalul adapostului sub supravegherea membrilor asociatiei, a pus la dispozitia adapostului plase de sarma Buzau, placi OSB, cotete, paturi , cearceafuri, prosoape, medicamente, materiale pentru cabinetul veterinar, in special pentru operatii. A sterilizat, platind din fonduri proprii, 30 caini si a tratat alti 20 la cabinete particulare veterinare din oras, in cazurile care depaseau posibilitatile cabinetului veterinar din adapost, slab utilat in ceea ce priveste dotarea tehnica, in materiale si medicamente.

Aceasta actiune se va desfasura prin detalierea urmatorului plan:
  1. Organizarea locatiei unde se vor face sterilizarile, adica cabinetul veterinar al adapostului de la Bucov, precum si stabilirea boxelor in care vor fi tinuti cainii dupa sterilizare si tarcurile unde vor fi cazati dupa 24-48 ore .

  1. Stabilirea cainilor –in mod special femele- care vor fi operate.
Se va restabili accesul neconditionat al membrilor asociatiilor de protectie a animalelor in adapostul de caini comunitari Bucov in timpul programului de lucru al personalului angajat .
Membrii asociatiei de protectie a animalelor, in principal doamna Teodoru Mihaela si Badicu Elena, vor insoti medicul si tehnicienii adapostului la tarcuri pentru a selecta cainii care vor fi sterilizati. Se vor nota numarele de identificare si se vor muta in alte tarcuri pentru a fi usor de preluat in ziua actiunii propriu zise.



  1. Pregatirea boxelor pentru a primi cainii sterilizati.
Aceasta presupune curatenie, dezinfectie, cartoane pentru a acoperi cimentul, prosoape, cearceafuri, paturi.

  1. Stabilirea datei exacte de sosire a medicului Aurelian Stefan.

  1. Desfasurarea actiunii de sterilizare.
Medicul A. Stefan va avea nevoie de o persoana din randul personalului adapostului (numita de medicul adapostului) care sa manipuleze cainii si sa-i aduca in cabinet, precum si de prezenta membrilor asociatiei de protectie a animalelor (in principal Androne T., Teodoru M. si Badicu E.) care sa noteze si sa fotografieze fiecare caine sterilizat si locatia unde acestia sunt cazati.

  1. Repartizarea cainilor sterilizati in tarcurile cu caini pregatiti pentru adoptie, pentru ca in urmatoarea perioada sa fie prezentati pentru adoptie.
Se vor nota cu precizie, in registrul adapostului, numarul de identificare si caracteristicile fiecarui caine operat si tarcul in care se afla. Membrii asociatiei vor face fotografii pentru a incepe procesul de cautare a unor eventuali adoptatori.

  1. Controlul veterinar post operatoriu va fi asigurat de catre personalul medical al adapostului Bucov.
Se va urmari, in fiecare zi, starea cainilor operati in perioada urmatoare, pana la refacerea completa.

In legatura cu aceasta actiune, sesizam ca neconformitate in activitatea serviciului de gestionare a cainilor comunitari din cadrul APMCS si in relatia de colaborare cu asociatiile de protectia animalelor:
-          Faptul ca nu exista control medical si inregistrarea corecta in registrele adapostului, de catre personalul specializat din servicul de gestionare a cainilor comunitari, pentru toti cainii aflati in tarcurile de cazare, fara exceptie, incepand cu momentul aducerii in adapost dupa capturare.
Daca s-ar proceda corect, cainii ar fi selectati de la inceput, de catre medic si tehnicieni, dupa sex, varsta, stare de agresivitate, stare de sanatate si pusi in tarcurile dinainte pregatite pentru separarea lor. In acest fel, cainii bolnavi nu ar produce contaminarea celorlalti caini sanatosi aflati deja in tarcuri si cainii nu s-ar inmulti in tarcuri.
-          Faptul ca membrii asociatiilor de protectie a animalelor nu sunt primiti in adapost daca nu au vacinul antirabic preventiv. Prin Constitutia tarii si Carta Drepturilor Omului este consemnata libertatea oamenilor de a avea controlul asupra sanatatii personale. De asemenea, nu exista lege de vaccinare preventiva a cetatenilor, iar toti cainii din adapost sunt vaccinati antirabic si aflati sub controlul medical al celor 2 medici si 2 tehnicieni de specialitate. Astfel, ne aflam mai mult in siguranta in adapost decat pe strazile orasului Ploiesti, care abunda de caini necunoscuti si nevaccinati.
-          Faptul ca exista un inscris prin care este interzisa fotografierea in interiorul adapostului.
Solicitam permisiunea fotografierii in adapost, pe de o parte pentru a face cunoscuti cainii pentru adoptie, pentru sponsorii care cer sa vada cum sunt distribuite donatiile lor, pentru verificarea cheltuirii banului public in adapostul Bucov si pe de alta parte, pentru a face cunoscut directorului Vlad sau DSV despre nerespectarea legii de protectie a animalelor si despre cazurile de rea intentie petrecute in activitatea adapostului.
ing. Mihaela Teodoru
Ploiesti, 10.10.2011
Asociaţia Ploieşti-Munchen                                
ing. Theodor Androne